Joc

Joc de-a baba oarba,
Negură-n scîntei,
De e neagră iarba
Tu nu mă mai vrei.

Ca o împlinire
Soarele apune,
Iar a mea iubire
Foc în ochi îmi pune.

Jocuri fără viaţă,
Jocuri fără moarte,
Eu te văd prin ceaţă
Tu mă vezi prin soarte.

Astfel bucuria
Urcă şi coboară,
Vine primăvara
Să mă dea afară.

Între ziduri negre
Eu clădesc o lume,
Şi-am să-i stau de veghe
Pînă îi pun nume.

Jocuri fără moarte,
Jocuri fără viaţă,
Tu mă vezi departe,
Eu nu văd nici ceaţă.

De pe partea stîngă
Trec pe partea dreaptă,
Cine să mă-nfrîngă?
Cine mă aşteaptă?

Ca o amăgire
Soarele răsare,
Iar a mea iubire
E o întîmplare.

Jocuri fără viaţă,
Jocuri fără moarte,
Eu nu văd nici ceaţă,
Tu mă vezi prin soarte.

Cu cît spun mai multe,
Ruinez palate,
Nimeni n-o s-asculte
Povestiri uitate.

Doar din întîmplare
Pun accent pe clipă,
Şi mi se tot pare
Că mă trec în pripă.

Jocuri fără moarte,
Jocuri fără viaţă,
Tu mă vezi departe,
Eu nu văd nici ceaţă.

Tîrg

Iubita mea, ţi-am cumpărat oceanul
Încărunţit de valuri la refuz,
Nu te uita că eu sunt pămînteanul
Ce te iubeşte-n felul său ursuz.

Ascunde-te pe ţărmuri fericite,
Eu sunt Neptun în trăsnet şi în foc,
Ce-n marea zbuciumată de ispite
Te va găsi în orişicare loc.

Iubita mea, sărmană Atlantidă,
Trecutul mi-l citeşti mereu în gînd,
Furtuna se abate mai servidă
Atîtor rele ce ne vin, la rînd.

Nu căuta spre stele de departe,
Puterea lor înseamnă doar blestem,
Aici eu sunt destinul fără moarte
Şi-n valuri de furtună nu mă tem.

În jurul nostru-s sute de catarge
Plutind din negrul abisal adînc,
Tu zodia tăcerii mele-o sparge,
Să fii lumina mea sub care plîng.

Ţi-am cumpărat oceanul în furtună
Doar tu poţi azi să mi-l mai domoleşti,
Şi-n noapte ce trecutul împreună
Ai să înveţi din nou să mă iubeşti.

În Biblie s-a scris prin alte ere
Că apa este totuşi un uscat,
Să dăm crezare altor emisfere
Şi-astfel să ne iubim cu-adevărat.

Iar dacă-mpleticiţi în legislaţii
Ne vor tîrî consoanele-n proces,
Să nu uităm că mai avem relaţii
Şi suntem chiar subiect de interes.

Să ne iubim îmbrăţişati sub ape,
Ca două plutitoare alge verzi,
Să fim prin veşnicii tot mai aproape,
Să-ţi dau în taină marea s-o păstrezi.

Hipnoptizaţi de cele ce-or să fie,
Ne-om aduna din zborul rătăcit,
Vom fi o clipă zbor şi bucurie
Şi ne vom pierde cum ne-am şi ivit.

Dar vom trăi ca doi retraşi lunatic,
Doi oameni plini de apă şi de zbor,
O lume blestema-va doi apatici,
Dar lumii tot de noi îi va fi dor.

Să ne iubim pe ţărmurile mării
Cu ochii-nchişi şi-nveninaţi de cer,
Apropiaţi mereu îndepărtării
Să tîrguim prea tainicul mister.

Paşaport

E cald pe continentele uscate
şi toată miza e un paşaport,
iar drumurile-s veşnic exilate,
cuprinse-ntre dosare şi raport.

Şi doar fotografii şi semne negre
sub datele de rost şi contrasemn,
şi nimeni nu mai poate sta de veghe
la vama dintre şoaptă şi îndemn.

Acum tu ţii un paşaport în mînă
şi-aştepţi să pleci în cursa ce-o pleca
către o lume ce o simt hapsînă
şi-n care toate pot a se-ntîmpla.

Te vei răni pe flori de mărăcine,
şi semne ai să porţi pe fruntea ta,
cum toată frumuseţea-i în ruine,
în timp vei şi începe a uita.

Prin gardul înconjurului de lagăr
o umbră-a amintirii-ai să rămîi,
te va tăia ca pe un lemn, un joagăr,
tu, emigranta mea iubită-ntîi.

Şi vor rămîne datele la mine,
cu actele ce le-ai depus de mult
şi cum nu te mai pot acum reţine,
mă regăsesc în taină şi te-ascult.

Dar tot mă vor lovi direct în faţă
ca pe boxeor-ngenunchiat în ring,
şi-aproape cu întreaga mea viaţă
va trebui să plîng ca să înving.

Voi cere paşaport spre a te vede,
ascunsă pe la rude, dacă ai,
dar nu mă vei convinge să pot crede
că-mi poţi vorbi prin semne, fără grai.

Eu tot te voi iubi ca pe scînteia
ce-ţi încălzeşte încă noaptea ta,
şi-mi biciuieşte-n noaptea mea ideea
şi gîndul meu, că nu te pot uita.

Şi-n vizita pe care ţi-o voi face,
te voi găsi în tainicul fiord
în care te-ai ascuns pentru a zace
iubito, emigranta mea spre nord!

Dar umbra mea rămasă-aici, în vamă
va vrea să ştie locu-n care stai,
şi-am să încerc să caut fără teamă,
să te găsesc strivită de alai.

Şi nu ştiu de atunci voi recunoaşte
pe cea care ai fost aici, prin tot,
şi dacă ai dorinţa de-a renaşte,
şi dacă eu să te iubesc mai pot.

Din umbra aurorei boreale
un gînd de vei putea să îl mai scrii,
vei plînge drumul urmelor pe cale,
dar n-ai să poţi nicicînd să mai revii.

Te vor cuprinde, nu mai ştiu, de toate
şi fiinţa mea-i o umbră şi ocol,
de cîndva ai să poţi zbura, socoate,
cum ai plecat, călătorind spre pol.

Regretul ai să-l simţi cu-ntreaga fiinţă,
ascunsă-n gîndul trist împrăştiat,
doar paşaportu-ţi este o credinţă
iar sufletul, în taină, zbuciumat.

Eu ochii îi închid spre a te vede,
te strîng pentru etern în mîna mea,
dar datele din paşaportul verde,
mă tot grăbesc să spun că voi uita.

Pleca-vei peste cîteva minute
cu-această cursă care va pleca.
iar vorbele ce le rostesc sînt mute,
căci, tainic, te-aş ruga a renunţa.

Dar, tu, nu poţi să spui două cuvinte,
rosteşti doar clipa ce ţi-o voi rosti,
şi-n vorba ta e-un veşnic înainte
înduplecat mereu pe a nu şti.

Elegia călăreţului fără cal

Daţi-mi biciul meu, e-hei,
Să-mi adun toţi anii mei,
Şi s-alerg, s-alerg, s-alerg,
Prin pădure să mă pierd.

Şi s-alerg spre zori de zări
Cu-al meu dor de depărtări,
Să mă duc, să mă tot duc
Botezat cu flori de nuc.

Daţi-mi pinteni, daţi-mi foc,
Să fiu umbră altui loc
Şi să fug, să fug, să fug,
Să aprind în cer un rug.

Să mă pierd prin împliniri
Între vise şi-amintiri,
Şi-ntr-un nor de foc s-ajung
Să nu-mi fie drumul lung.

Curcubeul plînge-n zări
Iar eu zac de depărtări.
Daţi-mi caii mei de foc
Să alerg după noroc.

Fiinţa ta

În fulgerul ce nici nu dăinuieşte,
Un timp al bucuriei îmi aduni,
Iar fiinţa ta, ce iar m-ademeneşte,
M-adună mai mereu dintre furtuni.

Chemînd ca pe-o lumină de tristeţe
Fiinţa ta în gîndul meu şoptit,
Credinţele mă pradă şi-s măreţe
Prin tot ce ne va fi de împlinit.

În roiul anilor ce se aşază
Pe tîmple, pe iubire şi pe chip,
Fiinţa ta îmi este blînda rază
Şi apă-mi este şi îmi e nisip.

Cu buzele udate-n apă vie
A bucuriei mele eşti stindard,
Credinţă şi iubire şi mîndrie
Pe chipul meu de-a pururi revanşard.

Dar în aproape toate ce mi-s sfinte,
Te voi privi în toate cîte trec,
Vom birui firavele cuvinte
Peste hotare care ne petrec.